vineri, 18 septembrie 2009
Pentru unii pensionari, punctajul de pensie s-a diminuat
Zilele acestea, mii de pensionari din intreaga tara au avut surpriza de a constata ca punctajul lor de pensie a scazut! Masura, un fel de regularizare de inceput de an, a fost luata de Casa Nationala de Pensii si alte drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), cu incalcarea principiului constitutional conform caruia, odata castigat, un drept social nu mai poate fi retras. Chiar daca exista o motivatie logica a regularizarii, si anume evitarea unor implicatii (initial neprevazute) ale Legii pensiilor, este evident ca bietii pensionari n-au nici o vina ca legea a fost prost conceputa. In principiu, pensiile ar trebui sa creasca o data cu cresterea valorii punctului de pensie, aflata, la randu-i, in stransa dependenta fata de salariul mediu pe economie. Guvernul propune si Parlamentul stabileste anual, prin Bugetul Asigurarilor Sociale, valoarea punctului de pensie - ca un procent anume din salariul mediu pe economie. Astfel, in 2002, punctul de pensie a fost echivalat cu 38,5 la suta din salariul mediu, in 2003 a crescut la 39%. Prin transformare in lei se ajunge la suma de 2.265.701 (se raporteaza 39 la suta la valoarea estimata pentru primul trimestru din 2003 a salariului mediu brut, si nu la valoarea reala a acestuia). Daca s-ar aplica aceeasi modalitate de calcul pentru toti pensionarii, respectiv daca suma reprezentand noua valoare a punctului de pensie s-ar inmulti cu punctajul individual avand valoarea din momentul stabilirii sale, s-ar pastra raporturile intre pensiile mari si cele mici. Insa guvernul actual urmareste micsorarea diferentelor dintre pensii, prin relativa conservare a valorii pensiilor mai mari de 2-3 milioane de lei (ai caror beneficiari sunt considerati un fel de mic-burghezi) si cresterea accentuata a pensiilor mici. Acest obiectiv este atins prin indexari si recorelari diferentiate. Conform principiului constitutional pomenit mai sus, nici macar pensiile prea mari, de zeci sau chiar sute de milioane, rezultate prin aplicarea aberatiilor vechii legislatii, nu pot fi modificate in sens negativ. Dar Casa de Pensii jongleaza si cu pensiile normale - nu umbland direct la suma de pe talon, ci, cum spuneam, la punctajul de pensie. Petre Ciotlos, presedintele CNPAS, ne-a declarat ca institutia pe care o conduce nu face decat sa aplice legea, respectiv hotararea de recorelare a pensiilor, printre efectele acesteia numarandu-se si scaderea punctajului celor iesiti la pensie intre 1 ianuarie 1999 si 1 aprilie 2001: "O astfel de scadere s-a produs si la inceputul anului trecut. (...) Daca nu ne atingeam de punctaje, insemna sa pastram pensiile stabilite in 1999, 2000 si in primele trei luni din 2001 la o rata de inlocuire a salariului de suta la suta si sa aducem apoi toate pensiile la aceeasi rata de inlocuire, ceea ce ar fi fost imposibil. Am preferat nu sa micsoram pensiile mari - asa cum au cerut la un moment dat cei de la Cartel Alfa -, ci sa diminuam treptat punctajele respective, pana vor ajunge la valori normale, comparabile cu punctajele obtinute de cei pensionati pe noua lege".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu