marți, 7 iulie 2009

Ordinea la ghişeele Direcţiei de Finanţe Ploieşti este dată de roboţi

ătul de aglomeraţia din fiecare zi de la ghişee, directorul Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti a luat măsuri. La cele două sedii centrale din municipiu bonurile de ordine sunt eliberate de aparate moderne.

Lucrurile s-au simplificat pentru contribuabili de când au fost montate aparatele.

Lumea vine la roboţel, îşi ia bonul şi aşa află numărul de ordine.

Cozile interminabile au rămas doar o amintire. În loc să stea înghesuiţi la rând, cei care au de rezolvat probleme la Finanţe, aşteaptă liniştiţi pe scaune
, să le vină rândul.

Deocamdată acest sistem este experimental. Dacă îşi va dovedi utilitatea, conducerea instituţiei fie va cumpăra aparatul fie îl va închiria.

"Aceasta ar fi o metodă pentru a înlătura cozile, a înlătura starea de disconfort creată contribuabililor şi implicit nervozitate şi toate cele care decurg din aceasta", a declarat Gabriel Hodorog, de la Serviciul Finanţe Ploieşti.

În jur de o mie de contribuabili trec, zilnic, pragul acestei instituţii. Din toamnă, conducerea vrea să implementeze şi un sistem de notare a lucrătorilor. Ploieştenii vor da note angajaţilor de la ghişee pentru felul cum se poartă şi cum vorbesc.

Niciun comentariu: