La vârful PD-L se discută despre candidatura lui Mircea Băsescu la Primăria Constanţei
Unul dintre subiectele despre care se discută cu maximă precauţie în Biroul
Permanent al PD-L este candidatul partidului pentru municipiul Constanţa. Motivul îl constituie posibilitatea înscrierii în cursă a lui Mircea Băsescu, fratele mai mic al preşedintelui. Partidul a susţinut "din interior" ideea acestei candidaturi, conform unor surse din PD-L. Deocamdată, Mircea Băsescu spune că nu este interesat de Primăria Municipiului Constanţa.
Numele lui Mircea Băsescu figurează deja în sondajele de opinie pe care partidul le-a comandat, alături de cel al deputatului de Constanţa, Laurenţiu Mironescu. Situaţia este delicată. PD-L doreşte să câştige Constanţa, cu atât mai mult cu cât actualul primar, Radu Mazăre (PSD), şi-a anunţat intenţia de a candida
pentru un al treilea mandat şi este considerat destul de greu de învins.
Pe de o parte, liderii PD-L ştiu că ar merge la sigur în alegerile locale din mai - iunie cu o candidatură care nu ar mai avea nevoie de campanie
.
Pe de altă parte, în partid s-a luat în calcul şi posibilitatea unei înfrângeri în alegerile locale a lui Mircea Băsescu, ipostază care ar afecta prestigiul prezidenţial. "Atât mi-ar mai trebui!", relatează sursele citate o remarcă a şefului statului, meditând asupra modului în care presa ar comenta eventuala opţiune a fratelui său mai mic. Ideea unei candidaturi a lui Mircea Băsescu a circulat şi anul trecut şi a revenit acum, ca variantă de lucru preferată.
Mircea Băsescu: „Nici nu mă gândesc"
Mircea Băsescu pare greu de convins. Fără comentarii suplimentare, el a declarat, ieri, pentru ziarul "Adevărul": "Nu am de gând nici acum şi nici pe viitor să fac un asemenea demers. Bună ziua". Stelian Duţu, preşedintele organizaţiei judeţene a PD, a recunoscut că a purtat cu Mircea Băsescu o discuţie pe această temă mai de mult.
"Am mai discutat cu dl Mircea Băsescu şi acum un an şi jumătate, şi de atunci a respins ideea, având alte preocupări şi preferând să stea cât mai departe posibil de o implicare în politică. Nici soţia dumnealui, care în prezent este consilier local, nu va mai candida pentru vreun post", a afirmat Duţu.
În prezent, la nivelul tuturor reşedinţelor de judeţ se fac sondaje pentru a se stabili care sunt candidaţii PD pentru primarii. La Constanţa sunt vehiculate numele deputatului Laurenţiu Mironescu şi cel al senatorului Dorel Constantin Onaca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu